CM_mic

Cristian Munteanu

 

Câteva cuvinte despre tine

Apropierea dintre mine și fotografie are trei borne importante. Prima, pe care care n-am „văzut-o” decât mult după ce trecusem de ea, este o fotografie a lui Van Gogh, în care pictorul stă cu spatele la noi. Acela a fost momentul, acum aproximativ 15 ani, în care mi-am dorit să existe fotografii și cu chipul olandezului, deci, ulterior dându-mi seama, clipa în care am simțit că mă atrage această confruntare continuă cu timpul. Apoi, poate un clișeu, a existat o femeie pe care încercam s-o uit. Speram că miile de cadre care se vor fi adunat peste cele trăite împreună cu ea, să le facă uitate pe cele din urmă. A treia bornă a fost un om pe care am bucuria să-l numesc prieten de 17 ani, care m-a încurajat și mi-a împrumutat un aparat.

 

De ce faci fotografie de stradă?

Aici mi-ar plăcea să pot răspunde așa: „deoarece îmi place să fac oamenii fericiți, să le aduc zâmbetul pe buze, să surprind îndrăgostiții ținându-se de mânuțe, să aduc liniștea în sufletele zbuciumate. A, și sper să fie pace în lume”. Am văzut că tipul acesta de răspuns prinde bine.

Pentru creierul meu fotografia de stradă este singura recompensă suficientă (iar fotojournalismul îmi aduce în plus și senzația de utilitate). Deși cred că aș putea să fac, nu la nivel înalt, și alt gen de fotografie, știam încă de dinainte să am o cameră, că strada va fi singurul mediu în care mintea mea va fi în competiție cu haosul. Nu știu provocare mai mare pentru un fotograf decât alegerile făcute în fracțiuni de secundă pe stradă. Setări, subiect, unghi, punct de stație, compoziție, nu musai în această ordine. Nevoia aceasta de a rândui, ordona, la nivel analitic, este dublată și de încercarea de a capta „autenticele mirabile situații fundamentale”, cum potrivit le-a numit Andrei Baciu, acolo unde emoția e preponderentă.

Am un mare handicap atunci când vine vorba să apreciez strict vizual o imagine. Dacă un cadru nu-mi trezește și un gând, idee, alături de o senzație, sentiment, emoție, el poate să fie oricât de frumos, dar nu e suficient. Fotografiile care sunt doar frumoase sunt întocmai ca și femeile doar frumoase. Bune de privit o dată, nu de iubit o viață.


Care sunt elementele cele mai importante care definesc Fotografia de stradă?

Lipsa regiei, fotografierea în spații publice, simbioza dintre uman și urban, apropierea de subiect fără a invada spațiul personal. Cam acestea ar fi cele generale. Pentru mine însă, cel mai important element, care conferă unei fotografii făcute în mediul urban calitatea de fotografie de stradă, este povestea. Pentru că dacă o imagine bate timpul, este datorită capacității de a declanșa în privitori, indiferent de starea lor materială, rasă, cultură, vârstă etc., un gând/mesaj sau o emoție/sentiment care se fixează adânc în structura lor.


Fotografi de stradă renumiți

Dincolo de „greii” H. C. Bresson, E. Erwitt, R. Doisneau, A. Kertesz îmi plac mult și câțiva fotografi poate mai puțin cunoscuți amatorilor de imagine de la noi. Chiar dacă unii dintre ei se situează în mod evident la granița dintre street photography și fotografie documentară, cadrele sunt la fel de străpungătoare. Candoarea lui Sergio Larrain, cromatica aproape suprarealistă a lui Alex Webb, umorul cald cu care își învăluie Robert Franck cadrele, molipsitoarea bucurie și tristețe din imaginile lui Leonard Freed, lumea apusă a lui Garry Winogrand, Joel Meyerowitz și momentele lui încărcate de semnificații, David Solomons și, uneori, bizarii săi oameni, Matt Stuart cu ironia sa fină, toate au trecut prin mine și sper că au lăsat și urme, ajuntându-mă să evoluez în plan uman, în primul rând.

 

Ce tehnică foto recomanzi? Care să fie kitul minim al unui fotograf de stradă?

Un aparat mic, neintruziv. Un mirrorless, cel mai bine. Unul care să focalizeze extrem de repede (adica un Sony A6000), în cazul în care fotograful nu face, din varii motive, focus manual. De asemenea, și e important ca respectiva cameră să aibă și o latitudine de expunere care să-i permită să se descurce în condiții dificile de lumină naturală, așa cum se întâmplă uneori pe stradă. Iar o a treia caracteristică importantă pentru mine a unui aparat bun este și un exponometru cât mai de încredere.

În ceea ce mă privește, pe lângă mirrorless-ul din dotare, Sony Nex 5N, care are senzor APS-C, am două obiective mari și late, un 19mm f/2.8 (28,5mm echivalent FF) și un 30mm f/2.8 (45mm echivalent FF). Având în vedere că prefer să fiu cât mai aproape de ceea ce fotografiez, fapt care ar trebui să fie o “regulă” de bază în street photography, nu resimt nevoia unui obiectiv cu o distanță focală mai “lungă”, care să îmi blocheze participarea la povestea cadrului. Iar, în general, cred că un aparat care are un 30mm (pe un senzor FF) cu f/2.8, f/1.8, este îndeajuns. Cât mai simplu, clasic, pentru a ne putea concentra la ce se întâmplă în jurul nostru, și nu la schimbat, “zoom-at”, obiective.

 

Câteva imagini semnate Cristian Munteanu:

 

Posted in Noutati and tagged , .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *