VE_mic

Vlad Eftenie

Vlad Eftenie – lector Dr. arhitect la UAUIM Bucuresti,
www.veftenie.daportfolio.com, www.veftenie.blogspot.com

 

 

Am descoperit fotografia ca fiind poate cel mai adecvat instrument de cercetare a lumii dimprejur. Spaţiu, Timp, Lumină şi Emoţie se împletesc în ceea ce reprezintă în aparenţă propria realitate. Conştienţi de atât de puţine detalii dimprejur, uităm să privim, ne închidem în faţa oamenilor care ne încojoară. Fotografia poate trezi simţurile, poate revela lumi invizibile. Cu aparatul în mâna devii mai atent, interesat, vibrezi, cauţi, te implici, te consumi, transformi. Exişti acum.
Eu fac fotografie urban&street din simplul motiv că trăiesc în oraş în cea mai mare parte a timpului. De dimineaţa şi până seara în general, nu aştept sfârşitul săptămânii pentru a pleca în peisaj şi a face fotografie. Ar fi prea puţin, prea rar. Folosesc aparatul în fiecare zi şi încerc să revelez lumea dimprejur, lumea oraşului, lumea celor care trecem unii pe lângă ceilalţi uitând să privim unii spre ceilalţi, spre oraş, în general. O “arheologie” emoţională a pietonului urban poate deconspira adesea o plutire în lumi paralele, indiferente, închise. Fotografia poate ajuta conştientizarea lumii complexe şi atât de diverse care este Oraşul, deschiderea spre acesta. Aparent haotic la prima vedere, atat de darnic însă în subiecte la o a doua privire, profundă. Oraşul suprapune o infintitate de planuri de natură spaţială, temporală şi emoţională.
Mai mult, pentru a realiza o fotografie valoroasă trebuie să capeţi un sens al ideii de a te afla acolo unde trebuie, acţionând aşa cum trebuie, în momentul exact, fără să ştii însă cum arată ceea ce cauţi sau unde se află. Se conturează astfel o etică a unui fel de a fi în lume, căutând armonizarea cu cât mai multe planuri ale lumii dimprejur. Atunci, printr-o “imersiune urbană”, prin declanşare, privind apoi fotografia ca martor al “momentului de graţie”, poţi înţelege ce s-a întâmplat, poţi dovedi că ai aflat acea armonie efemeră dar extrem de preţioasă. Puţine alte genuri fotografice pot oferi acces în această dimensiune magică.
Fotograful devine o adevarată “cutie de rezonanţă” care află şi transformă vibraţia emoţională dimprejur, creând prin mijloace specific fotografice o alcătuire a lumii, aşa cum el o percepe, cu simţuri ascuţite, consumându-se pentru a naşte în schimb un martor al trecerii, al pe-trecerii prin lume.
Nu există instrumente fotografice specifice, adecvate, unele mai bune decat altele. Cel mai bun aparat este acela cu care te simţi cel mai bine, acela pe care îl ai la îndemână. Trebuie doar sa ştii să foloseşti tehnica în favoarea exprimării propriei viziuni.
Pentru mine – fără a ignora desigur opera altor fotografi, contează creaţia lui H-C. Bresson. Pentru că stai să te uiţi minute în şir la imaginile lui în care totul se armonizează perfect. Pentru că oricât ai căuta, revii la teoriile lui, adevărate şi esențiale.

Posted in Noutati and tagged , .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *